Cros de caritate Ón beneficiul bolnavilor incurabili de la Hospice

 

Dacă vreţi să alergaţi pentru persoanele care se luptă cu cancerul, participaţi la cea de-a patra ediţie a crosului de caritate „Contează DE CE alergi!“, care se va desfăşura sâmbătă, pe 14 iulie, pe aleea de Sub Tâmpa.

La cros se pot înscrie braşoveni cu de toate vârstele deoarece nu contează viteza sau rezistenţa ci motivul pentru care alergi. Braşovenii sunt invitaţi să se implice şi să ofere astfel sprijin financiar persoanelor aflate în îngrijirea Hospice.

Crosul HOSPICE este un eveniment caritabil de strângere de fonduri pentru 1700 de bolnavi incurabili, copii și adulți, care se luptă cu durerea. Ajuns la editia a 4-a, Crosul constituie un antrenament public pentru Bucharest International Marathon din 5-7 octombrie 2012, HOSPICE Casa Speranței fiind cauza caritabilă asociată maratonului, încă din anul 2009.

Evenimentul de la Braşov este organizat de Hospice Casa Speranţei, în parteneriat cu Municipiul Brașov şi cu sprijinul Asociaţiei Cetatea Braşovului.

Înscrierile se fac pe adresa www.hospice.ro/pagini/inscrie-te-la-cross şi în ziua concursului, până la ora 8.45. Startul va avea loc 9.00, în Parcul de sub Tâmpa. Taxa de participare este de 15 lei pentru copii (până în 18 ani) şi 30 de lei pentru adulți